sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Iertare, sunt eu...Raul

Ma intreb oare, daca ar fi fost adevarat...Lui Lucifer chiar nu i-a parut rau? 

Stiu, pare absurd si mai absurd e faptul ca ma gandesc intens la asta. Nu sunt o credincioasa inraita, nu stiu in ce cred, dar cred in ceva...Sa spunem doar ca sunt certata cu biserica si modul cum descrie ea toata aceasta situatie. Nu cred in modul ala. Nu cred ca Dumnezeu sau orice alta entitate spirituala, acest creator de care se tot vorbeste pedepseste oamenii in felul ala...Nu cred ca ar putea acuza doi oamenii care se iubesc, fie ei homosexuali sau nu...Nu cred ca accepta jertfele de oameni in numele lui sau a bisericii, cum s-au facut si poate inca se mai fac...Nu cred multe din astea...E un subiect atat de amplu, dar de care nu vreau sa vorbesc acum.

De multe ori m-am gandit la Lucifer, nu, nu sunt satanista sau mai stiu eu ce...Si nu ma gandesc la el in modul de conducator al Infernului, Iadului sau cum vreti voi sa il numiti. Ma gandesc din punct de vedere obiectiv, desi as putea jura ca acest caz ma face sa devin si subiectiva.

La noi, oamenii, se spune ca sa iti doresti mai mult, sa ai ambiti, e bine, atata timp cat obtii totul intr-un mod cinstit...Nu am fost acolo, nici nu se stie daca e adevarat asta, nu confirm si nu afirm asta, dar pur si simplu iau povestea ca un caz. Cu ce gresise ca isi dorise mai mult? Poate ca gresise in modul cum actionase, poate dorinta il orbise, dar de ce nu ii vorbise nimeni, de ce nu ii atrase atentia, de ce asta a insemnat decaderea lui...

Si apoi oare, in decaderea lui, nu a regretat asta? Nu a fost niciun moment in care sa nu ii para rau? Poate ca vazand greseala sa a vrut sa si-o indrepte...

Si apoi fie, a devenit rau, simbolul a tot ce e rau...Dar daca i s-ar fi aratat indurare, daca i s-ar fi oferit sansa...Oare ce s-ar fi intamplat?

Bine, poate un criminal cu sange rece ce a ucis multi vinovati ajunge intr-un punct in care regreta totul...Nu e si asta un inceput? Nu vreau sa fiu ipocrita, dar serios,  ma gandesc la faptul ca fiecare greseala poate fi ...Nu iertata, nici inteleasa, dar poate fi privita altfel. O crima, e o crima...Cu ce schimba faptul ca regreta sau nu? Eu zic ca schimba, si inca multe...

Se spune ca e mai usor sa fii rau, decat bun...Oare e adevarat? Eu cred ca oamenii, in general, se complac sa joace ambele cartii. Ca un cartofor care incearca sa isi pastreze simtul onoare, dar in final patima sa e cea care il distruge primul. 

Poate sunt neclara, cel mai probabil, dar chiar ma gandesc la asta...Faptul ca regretam, ca avem constiinta, faptul ca ne dam seama ca gresim...E pasul spre dreptatea noastra.

Nu am sa spun acum ca acel criminal dupa o existenta in care curmase atatea existente, nevinovate, isi poate gasi linistea dupa ce regreta tot ce a facut. Nu. Nu o sa gaseasca liniste niciodata daca isi recunoaste vina. Dar daca nu si-o recunoaste, daca nu e constient de asta, daca nu ii pasa, ce mai conteaza? Continua sa omoare in continuare, sau daca s-a plictisit, sa isi duca o viata luxuoasa pana la sfarsitul zilelor...

Ajung la alte intrebari, inutile poate, dar de ce a ajuns sa fie criminal? Un infractor...A omorat copii? A dormit noaptea? Nu se simte singur? El chiar nu cauta iubire, o vorba buna? Sau dupa ce o gaseste le omoara si pe astea?
Si totusi, pot jura ca acela care isi da seama de gravitatea greselilor sale merita inca o sansa, fie ea infirma, o sansa de orice fel, fiindca regretand isi asuma vina pentru tot ce a facut...Si va face, poate, ceva...Va incerca sa compenseze, va trai cu chinul pana la finalul zilelor..

Poate asa e viata, nu? Cei care isi recunosc greselile sufera din cauza constiintei, cu asta vor defila mai departe...Iar cei care nu, se bucura in continuare de viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

E corect oare? Nu si da...

Si ajung iar la Lucifer. Da, din cauza greselii sale acum isi suporta pedeapsa si oare nu pedeapsa asta te face mai rau? Daca iti afirmi vina, esti pedepsit si mai ai si mustrari de constiinta, dar daca nu ti-o asumi, oricum esti pedepsit intr-un mod sau altul, dar constiinta ta e foarte calma si linistita...

Oare de aia raul pare atat de tentant?

Tin sa mentionez ca nu sunt poate in deplina facultatilor mintale, dar...Oare un criminal care regreta nu merita sa traiasca mai mult decat unul caruia nu ii pasa de nimic si isi continua meseria? Oare nu constiinta, sentimentele ne fac fiinte, oameni...Oare nu asta e plata existentei noastre?

Nu sunt chiar atat de nebuna, dar nici atat de sanatoasa, totusi, consider mult mai atragator * sunt ironica intr-un mod, poate, macabru* un infractor trezit la viata, decat unul care si-o distruge si pe a sa si pe a celorlalti..

Da, sunt subiectiva. Dar si cei mai rai au motivele sale, sentimentele sale, gandurile, constiinta...Si ei au nevoie de cineva care sa ii apere...Si ei au nevoie de iertare, intelegere...

Desi poate e simplu sa ne rezumam la : un infractor e infractor, trebuie sa plateasca. Sa fim cu totii sanatosi, toti platim pentru una sau pentru alta, chiar si pentru lucruri marunte. Asa e viata...Un schimb perfect echivalent, sau asta imi place mie sa cred.


P.S : Nu stiu de ce...Dar am simtit sa scriu asta. Pentru tine. Desi nu o sa vezi asta, nu stiu nici daca vreau sa vezi...Probabil ca nu.

4 comentarii:

  1. Exista situatii si situatii.
    In primul rand religia nu are de a face cu mersul lucrurilor intr-o societate haotica. Adusa in discutie nu face decat sa aduca si mai multa confuzie. Da, ipotetic vorbind e ok, dar ipotetic te vei intinde la atatea posibilitati, incat concluziile se vor lasa asteptate.
    Traim intr-o societate in care "dreptate" ca fapt a devenit ceva extrem de sters, apoi ca intotdeauna in numele acestei "dreptati" s-au luat decizii idioate in istorie, unii au ramas nepedepsiti si omenirea n-a invatat nimic din toate aceste evenimente. Pentru ca le repeta in prostie, sub aceeasi scuza.
    Cand vine vorba de persoana in sine, trebuie sa fim subiectivi. Constiinta se manifesta in functie de trasaturile genetice, educatie si personalitatea fiecaruia. Daca spre exemplu avem de-a face cu indivizi care n-au fost inzestrati ok de la natura si n-au primit educatia care se cuvine... constiinta s-ar putea sa nu existe. Atunci ei sunt considerati devianti, chiar daca pentru ei acele manifestari pot parea normale. Si vor trebui izolati de societate. Trebuie sa recunoastem ca in societate primeaza constiinta colectiva, care este deasupra celei individuale. Prin urmare, binele in functie de ideile proprii nu va conta prea mult oricat ne-am dori si oricate argumente vom aduce.
    "La noi, oamenii, se spune ca sa iti doresti mai mult, sa ai ambiti, e bine, atata timp cat obtii totul intr-un mod cinstit..."
    Nimic din societatea de azi nu poate fi legat de cuvantul "cinstit" sau "corect". Oricat de decent am trai, tot timpul vor exista oameni care vor avea mai putin decat avem noi.Nu exista sistem perfect... prin urmare vor fi si defavorizati. Ca om,nu poti face prea multe pentru aceasta situatie. Decat sa te adaptezi rahatului numit "societate" si sa te prefaci ca o oaie ca totul este in regula... chiar daca in sinea ta stii si simti ca toate astea sunt de-a-ndoaselea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Xaara, vreau sa spun, ca desi nu te cunosc personal, am un mare respect pentru tine si de cate ori citesc ce imi scrii sau ce scrii tu in general ma simt ..uhm, nu stiu daca exista un cuvant care sa descrie tot ce simt, dar imi dai o stare de bine, de umplere de o senzatie placuta...

      Nu pot fii decat de acord cu ce zici tu, insa voi spera intotdeauna ca ceva sa se schimbe, sau macar voi incerca, desi poate va fi in zadar, sa schimb eu ceva...Macar ce imi sta in putinta in cercul in care ma invart.

      Ștergere
  2. Multumesc! :P eu sper ca intr-o zi sa ne putem vedea, pt ca esti printre persoanele cu care ma inteleg bine si care le vreau in viata mea ca prieteni buni, pe termen nelimitat. You know, sa mentinem legatura, sa te dezvolti impreuna de-a lungul timpului, cu bune si cu rele...
    Dar da,sunt de acord cu tine. Pentru ca ai intuit fix ceea ce trebuie, orice schimbare mai intai vine in interior si apoi se va manifesta si in exterior. Daca esti un om corect, sigur, vor fi situatii in care nu poti fi tot timpul si vei avea de ales, dar sa zicem ca ii scapa cuiva pe jos o sticla de suc... nu-i nimeni in jur care sa vada asta, decat tu. si in loc sa iei acea sticla si sa pleci, considerand-o un bun "pierdut", fugi dupa persoana careia ia cazut sticla si o inapoiezi. nu-ti apartine si oricat de mult ti-ai dor sa bei o gura de suc, preferi sa faci ceea ce se cuvine.
    de multe ori acea persoana doar iti va multumi si va merge mai departe si de rare ori persoana va deschide sticla de suc si va imparti cu tine continutul.
    cam asa este in viata. probabil ca tu esti persoana care nu doar va alerga sa aduca sticla de suc inapoi, dar in caz ca te afli in situatia cealalta, de a ti se inapoia un bun pierdut, il vei imparti.
    unii care s-au invatat sa profite de pe urma oricarei situatii, vor spune ca suntem "fraieri", dar de fapt.... chiar asa-i?
    cred ca e mai bine sa ai stima de sine, decat sa traiesti cu ideea unui castig material de moment

    RăspundețiȘtergere
  3. Iti multumesc si eu <3 . Si eu sper ca ne vom vedea intr-o zi, cu siguranta.
    Totul sta in alegerile noastre, ele ne definesc... Conceptul de fraier, de bun, de prost...E atat de irelevant azi cand nimic nu e ceea ce ar trebui sau ceea ce pare.
    Macar daca am renunta putin la a mai fi atat de materialisti si ne-am preocupa putin de spiritul nostru, ne-am indrepta spre latura ideala a unui lucru, a sufletul, a sentimentului, a omului si a naturii... Nu am mai sta sa judecam si ne-am preocupa de lucruri cu adevarat importante.

    RăspundețiȘtergere

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Translate

Popular Posts