joi, 26 martie 2015

Convorbiri cu timpul

Timpul e atat de relativ, inca nu-mi dau seama spre ce directie ma indrept si cel mai important cu cine. Lucrurile sunt simple, tocmai simplitatea lor ma sperie si ma face sa fiu neincrezatoare si mai ales, tematoare. 
De-a lungul timpului am cautat ca o nebuna pareri, sfaturi, afectiune, incurajare si degeaba am sperat ca oamenii sunt de fapt  mai blanzi, mai intelepti si mai puternici decat par. Dar nu. M-am inselat de atatea ori incat gustul dezamagirii inca persista imbibat puternic in sinea mea. Dezamagita de mine, de oameni, de prieteni, de viata. 

Unele asteptari pot fi fatale, la fel ca unele lagaturi straine pe care le faci cu persoane ale caror trasaturi morale par sa te aline, avand asupra ta un soi de atractie...Fatala! Cum ziceam, falsa in imaginea si intensitatea ei.

Cand deschizi ochii nu durerea iese din ei, lacrimile nu reprezina amaraciunea ta, ci sinceritatea pura de care ai fost capabila. Un fel de sentiment ce te face uman si te deosebeste de bestiile existente in viata ta, pana la urma si intr-o parte intunercata din tine. 

Timpul e un aliat puternic, iar ca dusman e invingibil. Dar viata nu e o lupta, oamenii o percep ca o competite unde cel mai puternic castiga, rezista...Exista? Si pentru ce? Nu te poti bucura de nimic singur, iar egosimul ce domina fiinta umana e cel ce distruge.

Ieri erai bun si azi esti, dar mai putin, maine vei fi doar un caracter putin mai ticalos...Un exemplu clar de perceptie a umanitatii, de schimbare a imaginii de ansamblu. Un lucru ce m-a marcat zilele trecute e o abilitate pe care o deprindeam si la care se presupunea ca sunt buna sau ma pricep cat de cat, dar curand am devenit plictisitoare, banala chiar. Ma intreb daca nu egoismul din mine m-a facut sa ma simt jignita si indurerata, de parca as fi pierdut un brat, care inca era la locul lui, dar care nu mai era folositor, de am retinut momentul atat de prezent in minte si atat de viu.

Ranile nu se fac intr-un timp indelung, ci pe moment, ele apasa pe suflet si te siluiesc sa simti intensitatea pura si exotica a unui sentiment profund si nemarginit ca durerea. 

Suntem cu totii martiri ai exitentei noastre, nu a vietii...Si totusi inca ne plangem de timp. 

Timp in care ne-am ranit, ne-am iubit, ne-am alinat, ne-am urat, timp in care am creat si am distrus.

Si in tot acest timp relativ al vietii, noi persoane isi fac veacul prin drumul nostru, iar vechii "prieteni " ies vertiginos si deloc elegant de pe scena, sarind in sala si uitand sa arate respectul cuvenit pentru piesa din care au facut parte. Nu degeaba au fost inventate scarile, pentru iesiri elegante si rafinate, de aceea ...Unele relatii evolueaza si altele "involueaza".

Si intr-o amestecatura  complexa la o prima vedere superficiala isi face loc lent si sigur un sentiment mult mai periculos si primejdios numit...iubire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Google+ Followers

Translate

Popular Posts